All premium Magento themes at magentothemesworld.com!
 Principiul fundamental al Creştinismului

 18. 01. 2014

Gabriel Baicu

  

   

    

Biblia este mai greu de înţeles atunci când anumite texte se contrazic între ele. De exemplu: "Toţi care aţi fost botezaţi pentru Cristos, v-aţi îmbrăcat cu Cristos. Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Cristos Isus (Iisus). (Galateni 3; 27-28) Principiu fundamental al Creştinismului este următorul: "Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire ... (Romani 10; 10) Este acest principiu valabil numai pentru bărbaţi sau este valabil şi pentru femei? Eu cred că este valabil, în egală măsură, atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei, deoarece nu se poate ca pentru bărbaţi salvarea să vină prin credinţă, dar pentru femei să vină prin naşterea de fii. De ce nu? Pentru că mântuirea prin credinţă este un principiu fundamental valabil pentru toţi Creştinii şi nu poate să existe un principiu fundamental pentru bărbaţi şi altul pentru femei. Ce fel de Creştinism ar fi acela care face o astfel de deosebire? Care ar mai fi deci consecvenţa principiilor fundamentale, universale, ale Creştinismului, dacă ele nu sunt valabile pentru toată lumea, în mod egal? Sunt unii mai egali decât alţii, în faţa lui Dumnezeu? Cine ar avea nevoie de un Creştinism care împarte pe oameni în superiori şi inferiori. Dar acesta nu este adevăratul Creştinism, ci este doar cel promovat de instituţiile bisericeşti. Ştiu că nu toată lumea o să mă înţeleagă dar cine trebuie să înţeleagă mesajul va înţelege negreşit.

Instituţiile bisericeşti construiesc o pavăză falsă

 Instituţiile bisericeşti sunt forma prin care spiritualitatea creştină s-a adaptat şi se adaptează la lume. Ele au fost mai întâi de toate „braţul înarmat” al Creştinilor, protecţia lor, după ce iniţial au fost persecutaţi pe nedrept în timpul diferitelor perioade de persecuţie, din Imperiul Roman. Atunci când Împăratul Constantin a creat oportunitatea, Creştinii din Imperiu Roman au preluat puterea politică şi au creat un scut invincibil de protecţie, în jurul celor credincioşi. Aceştia nu au mai fost măcelăriţi de romani, dar treptat şi-au pierdut vigoarea şi puritatea credinţei. Ostilitatea care a întărit credinţa Creştinilor, în perioadele de persecuţie a fost înlocuită cu puterea asupra membrilor altor religii, pe care Creştinii i-au tratat la fel cum au fost ei trataţi de către Romani. În felul acesta, Creştinii au dovedit că practica socială, de grup sau instituţională, a credinţei lor nu se deosebeşte prea mult de cea a altor religii. Au procedat la fel ca şi Evrei, care şi-au măcelărit duşmanii, adică alte popoare care locuiau în jurul lor. Dar nu aceasta a fost învăţătura lui Isus (Iisus), care s-a opus distrugerii vrăşmaşilor. În mijlocul acestui vârtej social sfinţii din toate denominaţiunile nu au urmat, în primul rând, instituţiile şi doctrinele lor, ci Persoana lui Cristos.

Mai mult decât atât, Creştinismul a devenit o religie populară, a celor mulţi. Ce s-ar fi întâmplat dacă Creştinismul ar fi rămas doar credinţa unui grup minoritar din Imperiul Roman? Nu ar fi fost el înghiţit de către cultele păgâne? Ce rămânea deci de făcut autorităţilor instituţiei bisericeşti, ce altceva decât să lichideze pe credincioşii altor religii păgâne? Nu ar fi fost toleranţa religioasă o slăbiciune, un factor de anihilare a noi credinţe creştine, care îşi stabiliza un loc în Imperiul Roman? Principiu fundamental pe care personal mă bazez şi în care cred este acela că Dumnezeu are grijă de Biserica Sa, El o apăra la nevoie şi atunci când oamenii încep să aibă ei grijă, când încep să facă servicii lui Dumnezeu intervine abuzul. Lucrul acesta este valabil pentru toate religiile. Atunci când instituţiile religioase încep să ‚apere’ credinţa în Dumnezeu, prin mijloace violente, bazate pe intoleranţă religioasă, inclusiv între confesiunile creştine, atunci reputaţia lui Dumnezeu este diminuată şi oamenii încep să îl blameze pe El, pentru abuzurile celor credincioşi.

Isus (Iisus) a recomandat pacifismul, dar instituţia bisericească „a scos sabia” cu intenţia aparent nobilă de „a apăra” credinţa în Dumnezeu. S-a vărsat mult sânge, dar intenţia a fost magistrală. Au fost multe suferinţe şi s-a călcat porunca lui Isus (Iisus), dragostea pentru vrăşmaşi, dar s-a luptat pentru credinţă. Ce s-ar fi întâmplat dacă Biserica nu ar fi luptat cu armele pentru apărarea credinţei, ar fi dispărut aceasta? Având în vedere că în perioadele de persecuţii romane, credinţa creştină nu a dispărut, chiar s-a consolidat, probabil că ea nu ar fi dispărut nici ulterior şi aceasta pentru că existenţa credinţei creştine se bazează pe puterea lui Dumnezeu şi nu pe puterea oamenilor. Totuşi marele pericol asupra existenţei Creştinismului a fost considerat a fi o altă religie monoteistă şi anume Islamul. În acest context luptele politice şi cele religioase s-au îmbinat şi dacă lupta politică de apărare naţională şi teritorială a fost probabil justificabilă moral, dar nu de învăţătura lui Isus (Iisus), totuşi lupta pentru credinţă a fost preluată din nou, din sarcina lui Dumnezeu, de către instituţiile bisericeşti.

Eu văd o mare problemă atunci când cei credincioşi „îl apără” pe Dumnezeu, adică credinţa în El, când de fapt ar trebui să fie invers. Creştinii au preluat modelul V.T. când Dumnezeu lupta în fruntea poporului Israel, pentru a distruge alte neamuri, adică alţi oameni, creaţi tot de El. Mai este valabil acest model şi în N.T.? Dacă   avem în vedere învăţăturile lui Isus (Iisus), eu cred că nu mai este valabil. Dumnezeul lui Israel, prin Isus (Iisus) a devenit Dumnezeul întregii umanităţi şi în acest context luptele care au un temei religios, între diferitele naţiuni, îşi pierd justificarea. Prin urmare, chiar dacă instituţia bisericească a jucat în istorie rolul de garant al libertăţii de manifestare a credinţei creştine, totuşi să nu uităm că Isus (Iisus) nu a avut nevoie de o astfel de instituţie atunci când a propovăduit învăţăturile Sale, şi atunci când a trezit ostilitatea multora împotriva Sa, fără ca nici o instituţie să îl apere, cu toate că era nevinovat.       

Creştinii au scăpat de propriul martiriu dar uneori martirizând pe alţi credincioşi, de alte credinţe, însă Isus (Iisus) a spus că cine îşi iubeşte viaţa şi-o va pierde. În numele apărării credinţei s-au făcut mari atrocităţi în istorie, dar Isus (Iisus) şi apostolii şi-au sacrificat viaţa lor pe pământ pentru credinţă. Şi în ziua de astăzi Bisericile instituţionale folosesc orice mijloace, permise în contextul actual, pentru a îşi apăra doctrinele şi nu se sfiiesc să elimine sau să ostracizeze pe cei care gândesc liber. În numele apărării purităţii credinţei, mulţi credincioşi sunt marginalizaţi, dacă nu sunt de acord cu autorităţile bisericeşti.

Ideea lui Isus (Iisus) nu a fost niciodată de a crea o pavăză instituţională, în jurul celor credincioşi, ci de a îi pregăti pe aceştia să înţeleagă şi să sufere persecuţiile. În acelaşi timp, în procesul de luptă cu lumea instituţia bisericească s-a adaptat, din ce în mai mult, la lume şi a început să folosească aceleaşi metode, ca şi lumea, adică lupta armata. Acest lucru a marcat-o şi continuă să se vadă, în atitudinea protectoare a învăţăturilor lor, la toate Bisericile instituţionale. Acestea din urmă se aseamănă din ce în ce mai mult cu lumea şi nu reuşesc să prezinte corect imaginea lui Dumnezeu. Bisericile instituţionale îşi apără propriile doctrine fiind gata ca la nevoie, în această luptă să îi sacrifice pe indivizii, care nu cred ca şi ele, crezând, în mod eronat, că astfel ‚apără’ credinţa în El.

Atunci când intrăm în contact cu o adunare creştină, indiferent de denominaţiunea căreia îi aparţine, nu vedem, aşa cum ne-am aştepta, dragostea de natură divină, ci vedem autoritatea şi ordinea impusă, limbajul pur religios şi diviziuni între membrii, pe diverse criterii. Forma bate conţinutul, de cele mai multe ori şi eticheta este mai importantă decât manifestările spirituale. În alte denominaţiuni există o formă de evlavie, dar tăgăduind puterea lui Dumnezeu, aşa cum în una din epistolele atribuite lui Pavel se prevăzuse deja. (2 Timotei 3; 5) În loc să ne întâlnim cu Dumnezeu ne întâlnim cu diverşi interpuşi, cu reprezentanţi ai Săi, dar nu cu El. Funcţionarii religioşi plătiţi sau voluntari încearcă să îl substituie pe El, dar nu reuşesc, pentru că deşi, de multe ori, au cunoştinţe în materie, nu au puterea şi siguranţa, pe care le avea Cristos. În plus aceşti funcţionari sunt cenzuraţi şi nu pot spune sincer tot ce cred. 

Creştinii au încercat să scape de măcelul la care au fost supuşi de către unii Împăraţi romani şi au construit o uriaşă maşinărie, care să le apere credinţa. Partea negativă este că această structură religioasă a devenit autonomă şi a început să se hrănească cu sângele copiilor săi. A început să îi persecute pe aceia care îşi păstrau libertatea de credinţă şi prin modalităţi subtile a trecut la subjugarea conştiinţelor. Din acest motiv, toate judecăţile efectuate de către anumite Biserici instituţionale, în numele purităţii credinţei nu sunt decât abuzuri şi contravin învăţăturilor lui Cristos. El a fost o Persoană anti-sistem arătând către Tatăl Ceresc şi nu către o formă de organizare religioasă, pentru această lume. Isus (Iisus) nu a propovăduit o religie care să ‚cucerească’ pe toţi oameni, care trăiesc pe pământ sau o doctrină religioasă, care să domine lumea. Isus (Iisus) ne-a cerut doar să transmitem mesajul Său, nu să îl impunem.

El ne-a învăţat cum să ne apropiem, ca indivizi, de Tatăl Ceresc şi cum să punem lumea cerească, adică Împărăţia lui Dumnezeu, mai presus de lumea pământească. Isus (Iisus) nu a prezentat o învăţătură, care să ne facă mai puternici în lumea aceasta, dându-ne putere asupra celor necredincioşi, ci una care să ne pregătească pentru Împărăţia Cerurilor. Isus (Iisus) nu ne-a dat un ‚manual’ de instrucţiuni, cum să trăim cât mai mult şi cât mai bine, pe acest pământ, ci ne-a învăţat cum să fim plăcuţi lui Dumnezeu. Isus (Iisus) nu ne-a învăţat să ne adaptăm, prin orice mijloace la lumea noastră, ci să ne formăm pentru lumea viitoare. Isus (Iisus) nu ne-a învăţat cum să ne apărăm, cu arma în mână credinţa noastră, ci cum să murim pentru ea. Eu nu spun că omul trebuie să se lase călcat în picioare, de oricine doreşte să facă acest lucru, chiar dimpotrivă. Eu spun că drumul urmat de către Bisericile instituţionale, de a îşi impune voinţa, prin orice mijloace, în numele ‚apărării’ credinţei în Dumnezeu sau a doctrinelor şi dogmelor lor nu este în conformitate cu învăţăturile lui Isus (Iisus) oricât de confortabil ar părea pentru unii.

Ştiu că atunci când ne ascundem în spatele unei instituţii bisericeşti ni se pare că martirajul este departe de noi, dar în final toţi cei care nu se vor închina ‚fiarei,’ adică autorităţii instituţionale, exercitate în numele Lui, se vor vedea călcaţi în picioare tocmai de această putere instituţională, constituită iniţial şi pentru protecţia celor credincioşi. Mulţi vor fi persecutaţi de cei care cred că în felul acesta fac un serviciu lui Dumnezeu. În concluzie, trebuie să fim atenţi la întărirea autorităţii şi puterii, în probleme spirituale, a organizaţiilor religioase, de orice tip, deoarece cu cât ele devin mai puternice cu atât individul credincios, cel sau cea, care contează cu adevărat pentru mântuire, ocupă un statut mai fragil. Isus (Iisus) ne-a învăţat să ne racordăm direct la Dumnezeu, fără intermediari, adică nu prin intermediul organizaţiilor religioase numite Biserică şi aşa trebuie să facem.

      Locul unde se poate vedea şi simţi adevăratul Creştinism

Atunci când intrăm într-o organizaţie religioasă, am dori să vedem ceva din practica învăţăturii lui Isus (Iisus) şi, de cele mai multe ori nu vedem. De ce? Deoarece instituţiile bisericeşti nu aplică în organizarea şi funcţionarea lor învăţăturile lui Isus (Iisus). Cel mai mare nu este cel mai mic şi Creştinii din acel loc nu sunt gata să îşi dea viaţa unii pentru alţii. Bisericile instituţionale nu sunt raiul pe pământ, aşa cum doresc să ne convingă pe noi. Ele au mistificat imaginea Raiului, pentru ca acesta să semene cu ele, în loc să se adapteze ele la învăţătura despre frumuseţea Raiului, a lui Isus (Iisus). În Rai, ştim de la Isus (Iisus), ne vom iubi sincer, fără să ne luptăm pentru favoruri sau putere. Ne vom înţelege profund pe noi înşine şi unii pe alţii. În Rai vom descoperi cât de aproape suntem de Dumnezeu şi vom fi dumnezei, împreună cu El. În Rai ne vom bucura, fiecare în mod direct de prezenţa lui Dumnezeu, nu doar în afara noastră, ci adânc în noi. Dacă Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntru nostru, Raiul este deja în noi.  

Creştinismul nu este o religie de masă, în care fiecare să ceară şi numai să ceară, să le fie lor şi familiilor lor cât mai bine. Creştinismul nu este o religie de cerşetori, în care fiecare să meargă sâmbăta sau duminica la locul numit Biserică, pentru ca în schimb să primească ajutor de la Dumnezeu. Adevărata Biserică a lui Dumnezeu nu este un loc în care se dau ajutoare şi dacă mai stai şi la coadă la moaşte, primeşti „doi litrii” de sănătate şi „un pic” de binecuvântare. Creştinismul este o credinţă a celor Aleşi, care vor să ‚semene,’ să fie ca şi Cristos, care sunt gata să moară, ca şi El, pentru oameni. Credinţa creştină este despre o dragoste care se jertfeşte, până la moarte şi, dacă trebuie, moarte de cruce, nu este despre „a primi,” ci este despre „a da.” Credinţa creştină este pentru aceia cărora le place să dea, mai mult decât le place să primească.

Totuşi, dacă pe Dumnezeu nu îl putem vedea sau simţi în locuri de adunare numite Biserici, unde atunci îl putem afla? Dumnezeu este în noi. Acolo, în fiecare zi, avem şansa să îl întâlnim pe Dumnezeu. El este bucuria din noi, atunci când înţelegem că suntem veşnici, El este fericirea pe care o simţim, atunci când înţelegem că suntem iubiţi, cu toată puterea de Cel care este tot ce poate fi. Dumnezeu se manifestă în noi, nu în organizaţii religioase. Este adevărat că El se prezintă peste tot acolo unde este chemat numele Său sau unde se adună doi sau trei, în numele Lui, dar nu rămâne şi nu locuieşte în clădiri, construite de oameni. Dumnezeu locuieşte numai în aceia, care îl primesc pe El, să locuiască în ei. Dumnezeu nu face deosebire între femei şi bărbaţi, copii şi vârstnici, albi şi negrii, etc., atunci când locuieşte în ei, El nu cere ca femeile să poarte, în faţa Lui şi pentru El, un semn al stăpânirii lor, de către bărbaţi. Nu bărbaţii stăpânesc sufletele femeilor, ci Dumnezeu.

Suntem constituiţi dintr-un material, care stă la baza a tot ce există şi avem o substanţă spirituală comună cu Dumnezeu. Biblia ne spune că suntem dumnezei, avem ceva în comun cu El şi anume Cuvântul. Atunci când Cuvântul se manifestă în noi, atunci Dumnezeu se manifestă în noi, căci Cuvântul este Dumnezeu. Cuvântul nu este o literă moartă, ci un Spirit viu. El trăieşte în noi, El simte şi gândeşte, acum şi aici, în noi. Nu este vorba, în primul rând, despre cuvântul, adică textele scrise ale Bibliei, despre evenimente din trecut, ci este vorba despre Cuvântul, care este Isus (Iisus). Cine nu are Duhul lui Cristos, nu este al Lui. În fond, am rămas toţi Romano Catolici sau Ortodocşi, dacă ne uităm la preoţi sau pastori, diaconi sau presbiteri, pentru ca să ni-l arate pe Isus (Iisus). Dacă nu îl vedem pe Isus (Iisus) în noi, atunci nu o să îl putem recunoaşte nici dacă îl vedem în altă parte. Aceasta a fost şi problema Evreilor. Dumnezeu nu locuia în ei şi de aceea ei nu l-au recunoscut, atunci când l-au văzut. Dacă Isus (Iisus) locuieşte în noi, atunci şi numai atunci putem să vedem practica învăţăturii creştine, dar nu la alţii, ci chiar la noi. Dacă o vedem şi la alţii, atunci începem să vedem adevărata Biserică a lui Dumnezeu, dar numai o mică parte din ea, căci ea îi cuprinde pe toţi cei Aleşi.

Vă invit să vedeţi:  http://www.youtube.com/watch?v=LyPxtNn90bs

  

 

 

 

 

 

 

Navigare website

 

 

 

 

 

 

 

Nou!

 

____________________

 

Carte:

Biserica Celor Născuți din Spirit

și Bisericile instituționale

 

Cartea Biserica Celor Născuți din Spirit

Download the book

 

Citeşte cartea!

Comandă cartea!

___________________

Botezul în apă şi problema imaginilor

şi statuilor în Creştinism

 

  Broșura Botezul în apă și problema statuilor în Creștinism

 

Sfinţenie şi iad

 

iBroșura Sfințenie și iad

 

 

Rolul femeilor în Creştinism

şi

problema autorităţii

 

Broșura Rolul femeilor în Creștinism

 

 

Cuprins cu titlurile mesajelor

 

Mesaje actualizate

 

Isus (Iisus) Lumina din noi   

 

Dumnezeu trimite oamenii Săi ca prin ei să răspândească lumina. Totuşi pentru aceia care vor să doarmă, lumina îi oboseşte şi vor să o stingă. Pentru aceia pe care îi deranjează lumina şi vor să doarmă, eu le urez somn uşor şi le spun să aibă grijă ca somnul lor să nu fie unul veşnic...  

 

(07. 01. 2013)

read more

 

 

Adevărata Biserică a lui Dumnezeu şi viitorul   

 

Adevărata Biserică a lui Dumnezeu este una singură şi se află într-o perfectă unitate spirituală, între membrii ei şi cu Dumnezeu. Multitudinea de Biserici instituţionale sunt o imagine falsă a lui Dumnezeu şi a Bisericii adevărate, deoarece ele sunt organizate ierarhic, după imaginea lumii. Unirea instituţiilor bisericeşti, nu duce la o unitate perfectă, aşa cum a cerut Isus (Iisus), pentru Creştini...

 

(07. 01. 2013)

read more

 

Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni   

 

Capul unui om spiritual, este spiritul care locuieşte în el sau în ea. Capul unui Creştin trebuie să fie Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, care este şi Duhul lui Hristos, după cum ne învaţă N.T. (Romani 8; 9) Prin Duhul Sfânt simţim prezenţa lui Dumnezeu în noi, primim învăţăturile Sale şi avem acces la Mintea lui Dumnezeu. Cristos ne învaţă toate lucrurile prin Duhul Sfânt, chiar lucruri pe care nu le-a spus niciodată pe pământ. 12 Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta...

 

(07. 01. 2013)

read more

 

 

Facă-se doar voia lui Dumnezeu pe pământ   

 

Directivele date în epistolele către Timotei nu aparţin lui Pavel, căci este de acum de notorietate că nu el a scris aceste epistole. Sunt scrise de altcineva şi prezentate sub pseudonimul Pavel. Există chiar pe Internet foarte multe materiale, care clarifică problemă autorilor epistolelor atribuite lui Pavel. Este de ajuns să fie tastată această expresie: „autorul epistolelor lui Pavel” şi apar mai multe materiale...

 

(07. 01. 2013)

read more

 

 

Locul unde se evanghelizează   

 

Femeile fac tot timpul muncă de evanghelizare. Care este deosebirea între a învăţa pe cineva pe stradă, la piaţă sau la locul de muncă, despre Dumnezeu şi a învăţa aceleaşi persoane într-o clădire, unde se adună Creştinii? Trebuie să înţelegem corect...  

 

(07. 01. 2013)

read more

 

 

Sfinţii la a două venire a lui Isus (Iisus)   

 

Ce se înţelege prin rămăşiţă, adică cei sfinţi, care vor rezista până la urmă şi care vor fi salvaţi, cu ocazia celei de a doua reveniri a lui Isus (Iisus)? Textul din cartea Apocalipsa lui Ioan este foarte clar: • 17 Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus (Iisus) Hristos... 

 

(14. 12. 2012)

read more

 

 

Naşterea din nou   

 

Fiecare credincios trebuie să fie născut din nou, în mod personal şi nu doar sfinţii din calendar, în caz contrar nu are nici o şansă pentru a fi mântuit şi a locui cu Dumnezeu în Împărăţia Sa, pentru veşnicie. Acest lucru îl spune Isus (Iisus), eu doar îl reamintesc, dată fiind importanţa covârşitoare şi care face deosebirea între viaţa veşnică şi moartea veşnică. Faptul că preoţii sau pastorii sunt născuţi din nou nu este de ajuns, deoarece mântuirea este individuală...  

 

(14. 12. 2012)

read more

 

 

Mai rău ca mormintele   

 

Destule persoane din România obişnuiesc să meargă la cimitirul Belu Catolic, din Bucureşti pentru a se ruga în jurul unui grup de 9 morminte, care mărturisesc ei că îi ajută şi că urmare a rugăciunilor lor li se împlinesc dorinţele. Mulţi credincioşi nu găsesc suportul spiritual, de care au nevoie, în Bisericile instituţionale, pe care le frecventează şi de aceea îl caută oriunde acesta se poate găsi...  

 

(14. 12. 2012)

read more

 

 

Doctrinele religioase creştine şi primele Biserici   

 

Primele comunităţi creştine nu aveau o doctrină obligatorie, fixă şi determinată. Erau conduse direct de Duhul Sfânt şi nu indirect prin intermediul funcţionarilor religioşi, care pretind că ştiu cel mai bine, toate lucrurile, legate de Dumnezeu. În perioada Bisericii apostolice circulau ne numărate scrieri şi multe din ele au fost interzise, în procesul treptat al formării instituţiilor bisericeşti, au fost eliminate şi chiar distruse...  

 

(14. 12. 2012)

read more

 

 

Interpretarea Bibliei   

 

Biblia nu se poate înţelege corect, dacă lăsăm pe din afară câte un verset, de care nu vrem să ţinem cont şi despre care nu se vorbeşte niciodată, în adunările creştine. De exemplu, ce a vrut apostolul Pavel să spună când a făcut afirmaţia că toţi aceia care au fost botezaţi pentru Cristos, s-au îmbrăcat cu Cristos şi că din această cauză, nu mai există deosebire între Iudeu sau Grec, rob sau slobod sau între parte bărbătească şi parte femeiască?...  

 

(14. 12. 2012)

read more

 

 

Responsabilitate creştină   

 

În societate, femeile au un rol deosebit de important, fiind câteodată chiar şi şefi de stat. În viaţa profesională femeile îndeplinesc şi funcţiile cele mai complexe şi grele, fiind mecanici, constructori, poliţiste, judecători, procurori, inginere, arhitecte, medici şi chiar pilot de avioane supersonice sau astronaute. În învăţământ, femeile care încep prin a fi primii învăţători ai copiilor lor, sunt învăţătoare în şcolile primare, profesoare în ciclul secundar şi lectori, conferenţiari sau profesoare universitare... 

 

(14. 12. 2012)

read more

 

 

Autoritatea religioasă   

 

Autoritatea spirituală impusă asupra conştiinţelor noastre este o construcţie artificială şi falsă. Instituţiile bisericeşti îşi bazează autoritatea asupra noastră pe o interpretare total greşită a învăţăturilor lui Isus (Iisus). El nu a făcut nici o diferenţă între oameni, atunci când le-a cerut să se iubească unii pe alţii, aşa cum iubeşte El. Oamenii în schimb, conform obiceiurilor şi tradiţiilor lor au început să introducă în mediile creştine ierarhia şi lupta pentru putere şi deosebiri de tot felul, chiar şi între femei şi bărbaţi... 

 

(05. 12. 2012)

read more

 

 

Ordinea Creaţiei 

 

Întrucât s-a adus ca şi un contra argument la un articol al meu ideea că superioritatea bărbatului asupra femeii se bazează pe ordinea creaţiei, mă simt dator să răspund la aceasta. Se pare că în cartea Geneza a Bibliei scrie că mai întâi a fost creat bărbatul şi după aceea femeia şi din acest motiv bărbatul ar avea întâietate, faţă de femeie... 

 

(05. 12. 2012)

read more

 

 

Icoana lui Isus (Iisus) nu este un idol   

 

Eu nu mă închin în fața icoanelor și mai ales detest să îmi ating fruntea de ele, dar doresc să fiu obiectiv în analizele mele și nu aș vrea, în nici un caz să fiu părtinitor, favorizând o doctrină a unei confesiuni creștine în defavoarea doctrinei altei confesiuni creștine. Pentru mine, toate confesiunile creștine au valoare egală și doctrinele lor, toate, fără excepție, au și multe puncte slabe... 

 

(10. 12. 2012)

read more

 

 

"Hrană tare" şi "lapte" în Creştimism   

 

Bisericile instituţionale sunt obligate să servească mai mult ‚lapte,’ decât hrană tare, deoarece în mijlocul lor sunt mulţi Creştini „lumeşti,” care înţeleg numai de ordine şi disciplină, de autoritatea impusă asupra lor, decât de glasul lui Dumnezeu, care vorbeşte în propria conştiinţă, a celui născut din nou. În N.T. există şi hrană tare şi doresc să v-o prezint, deoarece eu mă adresez mai ales celor Aleşi şi ei mă vor înţelege...  

 

(05. 12. 2012)

read more

 

 

 

O Persoană nu o doctrină   

 

Atât eu cât şi reprezentanţii Bisericii instituţionale Adventiste de ziua a 7 a, avem acelaşi scop şi anume încercăm să avertizăm omenirea asupra pericolele viitoare, care planează asupra sa şi care sunt descrise în cartea Apocalipsa lui Ioan, ultima carte a Bibliei. Diferenţa între noi este de viziune asupra Bibliei şi desigur şi asupra viitorului. Adventiştii cred că numai aceia care ţin sâmbătă, ca şi zi de odihnă, vor fi salvaţi, pe când eu, în baza textelor Bibliei, sunt convins că ţinerea zilei de odihnă, sâmbăta nu este o condiţie a mântuirii... 

 

(05. 12. 2012)

read more

 

 

 

 

 

În Împărăţia lui Dumnezeu nu se va ţine o zi de odihnă   

 

În legătură cu ţinerea sabatului zilei a şaptea eu cred că aceasta nu are cum să fie o Lege veşnică, deoarece în Împărăţia lui Dumnezeu, această Lege îşi pierde orice sens, atâta vreme cât acolo nu se va munci, ci va fi doar odihnă veşnică. Acolo cei mântuiţi nu vor munci şase zile pentru ca să se odihnească în ziua a şaptea. Pentru Evrei această Lege îşi avea un sens, căci le dădea prilejul să se gândească la Dumnezeu, cel puţin o dată pe săptămână... 

 

(01. 12. 2012)

read more