All premium Magento themes at magentothemesworld.com!
Mântuirea prin credinţă şi dragoste

 23. 02. 2012

Gabriel Baicu

                 

 

Isus (Iisus) a murit pentru noi pe cruce. Ce înseamnă aceasta? El s-a sacrificat în locul nostru şi în beneficiul nostru, de bună voie, pentru...... Pentru ce? Aceasta este marea întrebare, ce dobândim în urma sacrificiului său. Dobândim o îndreptăţire, un har, care nu este condiţionat de credinţa noastră, dar care devine eficient pentru noi atunci când credem în acest har. Din acest punct de vedere harul este universal în sensul că acesta este valabil pentru toţi cei care au crezut, cred sau vor crede în Dumnezeu.    „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (Ioan 3; 16) Cu alte cuvinte, prin credinţă avem acces la Dumnezeu, un acces complet liber şi garantat. Acest acces însă nu înseamnă automat că toţi cei care îl au se şi folosesc corect de el. Darul fără plată a lui Dumnezeu nu depinde de credinţa noastră. (2 Timotei 2; 13) Când avem credinţă personală în Dumnezeu acest dar ne conferă avantajul că suntem primiţi de Dumnezeu, căci fără moartea lui Isus (Iisus) păcatele noastre ne-ar fi despărţit de El, în mod iremediabil. Cu toate aceste, s-ar putea ca acest acces să nu ne folosească la nimic, dacă credinţa noastră nu este urmată de naşterea din Dumnezeu. Cât trăim beneficiem de harul lui Dumnezeu, datorită morţii lui Cristos, dar acest lucru nu este suficient pentru mântuire. Credinţa fără fapte este moartă, ne spune apostolul Iacov, dar eu aş face precizarea că de fapt credinţa fără dragoste este moartă.

Suntem socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Cristos Isus (Iisus). (Romani 3; 24) Dacă suntem socotiţi neprihăniţi, mai are vreun rost să şi fim, în mod practic, efectiv neprihăniţi, dacă oricum, ori ce am face, prin credinţă suntem socotiţi neprihăniţi? Nu este de ajuns că avem credinţă şi deci nimic altceva nu mai trebuie?  Nu este de ajuns, este o capcană, dacă suntem învăţaţi astfel şi în ea ne duc multe doctrine ale Bisericilor instituţionale. Suntem socotiţi neprihăniţi, cu scopul de a ajunge neprihăniţi şi nu cu scopul de a continua să păcătuim. (Efeseni 1; 4)  Suntem socotiţi neprihăniţi tocmai pentru a nu fi descurajaţi de sarcina de a ajunge neprihăniţi, care stă în faţa noastră. Suntem socotiţi neprihăniţi ca să putem fi iertaţi ori de câte ori greşim fără voia noastră. Suntem socotiţi neprihăniţi pentru că la om mântuirea este cu neputinţă. (Marcu 10; 27) A fi socotit neprihănit nu este totuna cu a fi neprihănit. După 18 ani cetăţenii unei anumite ţări sunt socotiţi maturi, dar aceasta nu înseamnă că şi sunt, în realitate, cu toţii maturi. Îndreptăţirea vine prin credinţă şi doar prin credinţă dar mântuirea vine doar pentru aceia care sunt născuţi din nou. Putem să fim consideraţi neprihăniţi dar dacă nu suntem născuţi din nou nu vom vedea Împărăţia lui Dumnezeu şi desigur nu vom intra în ea. (Ioan 3; 3,5) Lucrul acesta este atât de important şi de sigur încât Isus (Iisus) l-a subliniat, repetându-l de două ori. Credinţa este suficientă pentru îndreptăţire, dar nu este suficientă pentru mântuire. Dacă credinţa noastră personală ar fi suficientă pentru mântuire aceasta înseamnă că mântuirea este cu putinţă la oameni şi încă uşor de dobândit şi că Isus (Iisus) nu a avut dreptate să susţină contrariul. Numai că Isus (Iisus) a avut dreptate deoarece naşterea din nou o face Dumnezeu, în fiinţa noastră şi credinţa noastră lipsită de această naştere din nou, este deficitară, în raport cu mântuirea. Nu ne putem mântui singuri, prin credinţa noastră, ci Dumnezeu ne mântuieşte, atunci când devenim copii ai Lui, în sensul că suntem născuţi din El. Prin urmare, naşterea din nou nu stă doar în puterea omului, ci este lucrarea lui Dumnezeu. Sub acest aspect mântuirea este cu neputinţă la oameni. Dacă nu vom ajunge neprihăniţi, în urma naşterii din nou, faptul că suntem socotiţi neprihăniţi nu ne foloseşte la nimic. Cu alte cuvinte, dacă crucea noastră nu însoţeşte crucea lui Cristos rămânem doar cu posibilitatea de a fi mântuiţi, dar niciodată actualizată. În acest caz, nu vom intra în Împărăţia lui Dumnezeu.

Apostolul Pavel ne informează că putem avea credinţă cât să mutăm şi munţii din loc şi totuşi să nu fim mântuiţi. Tot Pavel ne spune că cel care nu are dragoste nu este nimic. (1 Corinteni 13; 2) Credinţa în sine nu este suficientă pentru mântuire şi apostolul Iacov ne spune că şi dracii cred şi se înfioră. (Iacov 2; 19) Ce fel de credinţă avem noi, credinţa dracilor sau credinţa lui Isus (Iisus). (Apocalipsa 14; 12) Acestea din urmă sunt cele două forme posibile de credinţă. Mântuirea vine doar prin credinţa lui Isus (Iisus). Ce deosebeşte această credinţă de credinţa dracilor? Tocmai crucea face deosebirea. Isus (Iisus) a murit pe cruce nu doar pentru ca să ia păcatele noastre asupra Lui, dar şi ca să ne arate ce fel de dragoste are Tatăl pentru noi şi ce fel de dragoste trebuie să avem unii pentru alţii. (Ioan 13; 34-35; Ioan 15; 13) Îndreptăţirea noastră în faţa lui Dumnezeu, vine ne greşit din credinţa noastră şi Luther a avut deplină dreptate în această privinţă. Pentru aceasta nu trebuie să facem nimic decât să credem. Atunci când credem că suntem îndreptăţiţi în faţa lui Dumnezeu, am şi dobândit, fără nici un adaos, această îndreptăţire deoarece şi pentru aceasta a murit Cristos. Cu toate acestea, îndreptăţirea noastră în faţa lui Dumnezeu nu duce, în mod automat, la salvarea noastră, mai este nevoie de ceva şi anume de naşterea din nou. Această naştere din nou nu este tot una cu îndreptăţirea care vine prin credinţă, ci presupune o schimbare profundă a caracterelor noastre. Ce naşte din carne este carne şi ce naşte din Duh este Duh. (Ioan 3; 6) Cine nu are Duhul lui Cristos nu este al Lui. (Romani 8; 9) Schimbarea caracterului este în practică realizată prin dragostea de natură divină, care ne este turnată în inimi prin Duhul Sfânt. (Romani 5; 5) Ca un exemplu, ar fi transformarea profundă a felului nostru de a fi atunci când suntem îndrăgostiţi. Creştinismul înseamnă să fim nişte veşnic îndrăgostiţi, dar nu în mod fizic, ci într-un mod matur, profund spiritual. Viaţă veşnică înseamnă dragoste veşnică. Nu trebuie să ne aşteptăm desigur la efuziuni sentimentale permanente ci la angajament personal faţă de aproapele, la respectul persoanei celuilalt şi mai presus de toate la dreptate. Dreptatea desăvârşită şi corectitudinea sunt esenţa iubirii pe acest pământ. Isus (Iisus) ne-a învăţat să facem dreptate, milă şi credincioşie, în primul rând. (Matei 23; 23)

Prin urmare, credinţa care nu duce la o transformare profundă a caracterului ne dă şansa de a fi acceptaţi de Dumnezeu, în vederea mântuirii noastre, dar nu ne duce, în mod automat, la salvare. Trebuie să continuăm să ne deschidem în faţa lui Dumnezeu şi să urmărim sfinţirea, pe care o face tot Dumnezeu, care prin Cuvântul Său şi prin acţiunea Duhului Sfânt asupra noastră ne naşte pentru o viaţă spirituală. Faptele bune vin, în mod necesar, din inima celui care iubeşte oameni. Nu trebuie să facem eforturi pentru a face fapte bune, le vom face oricum atunci când ne iubim aproapele. În orice caz, faptele bune fără dragoste nu folosesc la nimic. (1 Corinteni 12; 3)  Îndreptăţirea noastră vine prin credinţa noastră, dar mântuirea vine prin credinţă şi dragoste, în primul rând prin dragostea lui Dumnezeu, care ne-a iubit şi şi-a jertfit Fiul pentru noi, şi apoi prin dragostea noastră, a acelora care îl iubesc pe Dumnezeu cu toată fiinţa lor şi pe aproapele lor ca pe ei înşişi. (1 Ioan 4; 10; Matei 22; 36-39) Ce trebuie să facem noi? Să ne luăm crucea, în fiecare zi, iar crucea noastră înseamnă dragostea pentru semenii noştri, care de multe ori ne răstignesc pentru că îi iubim. Crucea noastră seamănă cu crucea lui Cristos pentru că ea este răspunsul unei lumi care de multe ori nu înţelege intenţiile noastre şi le răstălmăceşte împotriva noastră.

Această învăţătură se găseşte în întregime în epistolele apostolului Pavel şi concordă întru totul cu învăţătura lui Isus (Iisus). Isus (Iisus) le-a spus celor vindecaţi de El că ei sunt mântuiţi prin credinţa lor, dar tot El i-a învăţat pe oameni că dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni sunt cele mai mari porunci. (Luca 8; 48) După ce au fost vindecaţi, cei în cauză urmau să devină ucenici ai lui Isus (Iisus), în caz contrar vindecarea lor le-a servit numai pentru viaţa aceasta. Din nefericire, doctrinele multor Biserici instituţionale pun accentul numai pe îndreptăţire dar nu pun accentul pe naşterea din nou. Se întâmplă ceea ce am subliniat în cartea mea „Biserica celor născuţi din Spirit şi Bisericile corporatiste – Creştinism spiritual şi religie instituţională,” adică doctrinele obligatorii şi înţepenite ale confesiunilor creştine nu permit o dezvoltare complexă a adevărurilor conţinute de Biblie.

 

 

 

 

 

 

 

 

Navigare website

Nou!

 

____________________

 

Carte:

Biserica Celor Născuți din Spirit

și Bisericile instituționale

 

Cartea Biserica Celor Născuți din Spirit

Download the book

 

Citeşte cartea!

Comandă cartea!

___________________

Botezul în apă şi problema imaginilor

şi statuilor în Creştinism

 

  Broșura Botezul în apă și problema statuilor în Creștinism

 

Sfinţenie şi iad

 

iBroșura Sfințenie și iad

 

 

Rolul femeilor în Creştinism

şi

problema autorităţii

 

Broșura Rolul femeilor în Creștinism

 

Cuprins cu titlurile mesajelor

 

Mesaje actualizate

 

Autoritatea religioasă   

 

Autoritatea spirituală impusă asupra conştiinţelor noastre este o construcţie artificială şi falsă. Instituţiile bisericeşti îşi bazează autoritatea asupra noastră pe o interpretare total greşită a învăţăturilor lui Isus (Iisus). El nu a făcut nici o diferenţă între oameni, atunci când le-a cerut să se iubească unii pe alţii, aşa cum iubeşte El. Oamenii în schimb, conform obiceiurilor şi tradiţiilor lor au început să introducă în mediile creştine ierarhia şi lupta pentru putere şi deosebiri de tot felul, chiar şi între femei şi bărbaţi... 

 

(05. 12. 2012)

read more

 

 

Ordinea Creaţiei 

 

Întrucât s-a adus ca şi un contra argument la un articol al meu ideea că superioritatea bărbatului asupra femeii se bazează pe ordinea creaţiei, mă simt dator să răspund la aceasta. Se pare că în cartea Geneza a Bibliei scrie că mai întâi a fost creat bărbatul şi după aceea femeia şi din acest motiv bărbatul ar avea întâietate, faţă de femeie... 

 

(05. 12. 2012)

read more

 

 

Icoana lui Isus (Iisus) nu este un idol   

 

Eu nu mă închin în fața icoanelor și mai ales detest să îmi ating fruntea de ele, dar doresc să fiu obiectiv în analizele mele și nu aș vrea, în nici un caz să fiu părtinitor, favorizând o doctrină a unei confesiuni creștine în defavoarea doctrinei altei confesiuni creștine. Pentru mine, toate confesiunile creștine au valoare egală și doctrinele lor, toate, fără excepție, au și multe puncte slabe... 

 

(10. 12. 2012)

read more

 

 

"Hrană tare" şi "lapte" în Creştimism   

 

Bisericile instituţionale sunt obligate să servească mai mult ‚lapte,’ decât hrană tare, deoarece în mijlocul lor sunt mulţi Creştini „lumeşti,” care înţeleg numai de ordine şi disciplină, de autoritatea impusă asupra lor, decât de glasul lui Dumnezeu, care vorbeşte în propria conştiinţă, a celui născut din nou. În N.T. există şi hrană tare şi doresc să v-o prezint, deoarece eu mă adresez mai ales celor Aleşi şi ei mă vor înţelege...  

 

(05. 12. 2012)

read more

 

O Persoană nu o doctrină   

 

Atât eu cât şi reprezentanţii Bisericii instituţionale Adventiste de ziua a 7 a, avem acelaşi scop şi anume încercăm să avertizăm omenirea asupra pericolele viitoare, care planează asupra sa şi care sunt descrise în cartea Apocalipsa lui Ioan, ultima carte a Bibliei. Diferenţa între noi este de viziune asupra Bibliei şi desigur şi asupra viitorului. Adventiştii cred că numai aceia care ţin sâmbătă, ca şi zi de odihnă, vor fi salvaţi, pe când eu, în baza textelor Bibliei, sunt convins că ţinerea zilei de odihnă, sâmbăta nu este o condiţie a mântuirii... 

 

(05. 12. 2012)

read more

 

 

În Împărăţia lui Dumnezeu nu se va ţine o zi de odihnă   

 

În legătură cu ţinerea sabatului zilei a şaptea eu cred că aceasta nu are cum să fie o Lege veşnică, deoarece în Împărăţia lui Dumnezeu, această Lege îşi pierde orice sens, atâta vreme cât acolo nu se va munci, ci va fi doar odihnă veşnică. Acolo cei mântuiţi nu vor munci şase zile pentru ca să se odihnească în ziua a şaptea. Pentru Evrei această Lege îşi avea un sens, căci le dădea prilejul să se gândească la Dumnezeu, cel puţin o dată pe săptămână... 

 

(01. 12. 2012)

read more

 

 

Despre sabat şi semnificaţia sa   

 

Adventiştii de ziua a 7 a susţin că este necesar să ţinem o zi de odihnă şi aceasta trebuie să fie sâmbăta, în caz contrar nu putem să fim mântuiţi. Aşa au fost învăţaţi de Elen G. White şi aşa, cred ei că trebuie să fie. Trebuie să precizăm încă de la început că problema se pune de a şti dacă trebuie să ţinem o zi de odihnă sau nu, în sistemul N.T. şi dacă răspunsul este afirmativ, care este aceea zi de odihnă, este ea sâmbăta, sau este duminica? 

 

(01. 12. 2012)

read more

 

 

Adventiştii de ziua a 7 a şi miezul doctrinei lor   

 

Nu există nici o dovadă în Biblie că primii Creştini dintre neamuri considerau ţinerea unei anumite zile de odihnă ca fiind obligatorie. Primii Creştini, care erau Evrei convertiţi, continuau să respecte sabatul şi alte obiceiuri evreieşti. Pentru Creştinii dintre neamuri lucrurile nu erau atât de clare. Ei au dezbătut mult această problemă şi alte elemente ale tradiţiei iudaice, stare de fapt care se reflectă în scrierile apostolului Pavel. 

 

(01. 12. 2012)

read more

 

 

Adventiştii de ziua a 7 a şi Isus (Iisus)   

 

Adventiştii sunt Evreii Noului Testament. La fel ca şi Evreii Vechiului Testament ei îl răstignesc, pentru a doua oară, pe Isus (Iisus). Evreii V.T. au răstignit trupul lui Isus (Iisus) şi Adventiştii de ziua a 7 a răstignesc Duhul lui Isus (Iisus). Cum se întâmplă acest lucru? Adventiştii nu recunosc, ca fiind de actualitate, ca având valabilitate în zilele noastre, învăţătura despre darurile Duhului Sfânt şi în consecinţă, întrucât sunt legate între ele, nici despre roade... 

 

(01. 12. 2012)

read more